Am mai scris ceva pe tema asta în ultima vreme, mai ales cu dorinta aceea aprigă de schimbare pe care-am descris-o aici, aici si aici. De atunci, am folosit blog-ul pentru a mai scăpa de niste sentimente negative, cu gândul că dacă le scriu, le pot uita. Nah. Thinking FAIL!. Dar no more. Aici discutam despre puterea presei si despre frica folosită ca instrument de manipulare. Mi-am dat seama acum exact unde greseam. M-am gândit să încerc ceva nou.

Mie mi se pare că m-am cam alăturat turmei, si scriu destul de multe chestii despre lucruri neplăcute. Hey, look at me, mine-s bigger. Păi nu e. Peste tot se cer crime, violuri, războaie, ură si distrugere. Se arată cu degetul tot felul de tâmpiti si prostănaci, si se acceptă acest lucru ca si unul normal.

Pe mine, că mă bântuie câte o durere de cap ce dispare doar cu fiole de algocalmin, pare o chestie dureroasă, dar nu-i tocmai asa. Mă si face să gândesc. Mă face să mă opresc (obligatoriu, altfel pic!) si să miros trandafirii. La propriu. Durerea de cap care mă încearcă acum si cu care trăiesc de aproape 20 de ani, mă loveste exact în locul de unde porneste cosmarul consumerismului. În deblă.

Voi n-ati observat ce kool e să consumi? Că peste tot esti tinut în priză, fără o târă de pauză de gândire, si în frică de ziua de mâine? Consumă, să vezi ce bine o să te simti. Consumă si o să ai tot ce-ti doresti. Shopping-ul ca mijloc de relaxare (hai sictir!). Bre, dacă de opresti nitel, îti dai seama că încerci să potrivesti merele cu perele. Adică încerci să bagi chestii pătrate în găuri rotunde.

Un filmule? luat găsit de la Geo Atreides zice ceva interesant:

De aici, cel initial. Tot ce crezi că vrei, că ai nevoie, e cam varză. N-ai nevoie de tot felul de briz- briz-uri, ca să trăiesti.

Trăim într-o lume ciudată, care în loc să apere viata în toate formele ei (mă rog, eu nu-s vegetarian, dar asta nu înseamnă că nu mă pot schimba, give enough willpower), promovăm prostii. De câte ori n-ati auzit de tineri care se sinucid din „dragoste”, sau care mor la locul de muncă. si sunt si destui oameni mai în vârstă care fac exact acelasi lucru. Undeva scria cineva un articol că un individ a murit la servici, si colegii si-au dat seama după câteva zile. WTF???

Viata o ai ca s-o trăiesti, nu ca s-o irosesti.

Dar să revenim la main subject.

Ceea ce vedem, auzim ne formează experienta de viată. si cu pasapoartele alea biometrice, zău că TLP are dreptate. Atâtea tâmpenii s-au emis pe seama lor, că nu po?i să te opui lor din motive obiective (gen securizarea bazelor de date, etc.) că esti etichetat drept d-ăla bolund.

Revenind. Suntem spălati pe creier zi de zi, si am ajuns deja să acceptăm chestii de genul violentei în scoli drept normală. Deh, trăim în România si ne ocupă tot timpul. Nu-i normal, totusi să nu ne ocupe tot timpul? si chestia e că noi ne ocupăm exact cu aceleasi lucruri ca tot restul turmei. si eu am scris de luatul în tărbacă a bancherilor, sau de diversii prosti care verifică cipurile „666” prin încălzitul în cuptorul cu microunde. si realizez că sunt o parte din problemă. Amu, io n-am atâtia cititori, asa că nu mă doare prea tare. si pe chestia asta vreau si chiar se merită să fiu „Gică contra”.

Adică:

Vreau ca de acum încolo să arăt chestiile ce merită cu adevărat văzute. Frumusetea si fericirea, acestea vreau să le readuc la normalitate. Astea trebuie să fie normalul nostru, nu altceva. Unde-s antemergătorii deisti ? Unde esti, tată, cel ce-ai introdus în constitutia declaratia de independentă a americii „The pursuit of happiness”?

That all men are by nature equally free and independent, and have certain inherent rights, of which, when they enter into a state of society, they cannot, by any compact, deprive or divest their posterity; namely, the enjoyment of life and liberty, with the means of acquiring and possessing property, and pursuing and obtaining happiness and safety.

Adică nu vreau să-l arăt cu degetul pe ăla care nu munceste, sau tratează urât clientii, si nu mă mai interesează cât de rău o ducem noi, sau ce politicieni răi avem. Vreau să-i arăt cu degetul pe cei care muncesc, pe cei care ajută oameni, si pe cei care tratează clientii cu respect. Vreau să arăt că procentul de nerealizare e diferit de procentul de realizare. si că dacă 49% din oameni fumează, 51% nu o fac. Sau că dacă 1/3 din căsătorii ajung la divort, 2/3 din ele nu ajung la divort. si că suntem ceea ce căutăm. Vreau ca fericirea să ajungă o chestie constientă. O alegere constientă. Precum pe net, asa si în viata de zi cu zi…

E doar o chestie de perceptie. La fel ca si viata, în general.