Noi reglementãri referitoare la telefonia mobilã

Comisia Europeanã impune niște reguli comunitare în ceea ce privește drepturile clienților operatorilor de telefonia mobilã din spațiul comunitar. Printre acestea se numãrã:
– posibilitatea schimbãrii într-o singurã zi lucrãtoare a operatorului de telecomunicații, fãrã renunțarea la numãrul de telefon. N-am priceput de ce a fost vreodatã altfel. De ce pânã acum mi-ar fi trebuit sã trec de la Orange la Vodafone în zece zile, timp în care aș fi primit un numãr de telefon temporar.
– Durata maximã a unui contract inițial cu un operator poate fi de 24 de luni, iar cea minimã care poate fi oferitã de furnizorul de servicii de 12 luni Asta e chiar o aberație reglementatã acum și prin lege. De obicei un contract este semnat de douã pãrți: furnizorul și beneficiarul. Dacã beneficiarul este de acord cu condițiile furnizorului oricare ar fi acestea, nu înțeleg de ce ar trebui sã existe o reglementare în ceea ce privește durata contractului.
– Operatorii vor fi obligați sã furnizeze informații clare referitoare la serviciile oferite abonaților, inclusiv în privința calitãții minime a acestora. Da! Asta e bunã! De exemplu Cosmote ar trebui sã punã o notã în contractul de date de genul: în fiecare lunã, în medie, serviciul de date nu va fi disponibil aproximativ 3 zile din cauza unor lucrãri la rețea, timp pe care nu-l veți putea recupera în niciun fel. Cele trei zile sunt aleatoare și pot apãrea oricând.
– Abonații la servicii de Internet trebuie sã primeascã informații despre tehnicile de management al traficului și impactul asupra calitãții serviciilor. Asta e oarecum fãrã rost. Nimeni nu prea pricepe nimic din managementul traficului.
-Operatorii trebuie sã ofere totodatã o protecție mai bunã fațã de accesul online neautorizat la datele personale ale clienților , precum și fațã de spam-uri (e-mailuri neautorizate), și sã informeze obligatoriu clienții în cazul breșelor de securitate. Adicã dacã baracuda zice cã e spam, atunci e spam frate! Și dacã totuși nu e spam? Dar dacã e spam și totuși îl primesc? Reglementarea asta sigur a fost propusã de un român. E prea ambiguã sã fie altfel.
Cum poti trata alergiile de primavara
De la Depozitare la Expozitie: Transforma Magazinul cu Rafturi de Impact
Eleganta automata: Descopera ceasurile automate, o arta a timpului impregnata de design si tendinte
Vine Craciunul! Te-ai pregatit? Iata ce magazin de decoratiuni pentru Craciun iti recomandam
Cutii de carton pentru prajituri, de la Snick Ambalaje. Afla mai multe aici!
Cum sa castigi jocul SEO cu ajutorul inteligentei artificiale