Doar oamenii fac paşi înapoi. Avem criză economică, avem păianjeni în portofel în locul banilor, avem parte de supărări, stres şi şuturi în fund. Mai rău nu se poate, nu-i aşa? Ba se poate. Cu puţin noroc, majoritatea vom trece de vârsta de 60 de ani şi atunci când vom privi înapoi vom vedea cât de puţin importante au fost multe din supărările noastre. Noi oamenii n-avem de unde şti care este efectul prezentului asupra viitorului.
Uneori ghinionul se transformă în noroc, alteori norocul în ghinion, depinde de cât de departe privim trecutul. Multe din problemele insurmontabile din ultimii 20 de ani mi se par acum de-a dreptul amuzante. Viaţa noastră, dintr-un anumit punct de vedere, nu este decât un şir de decizii indiferent de cum le caracterizăm. Bune sau rele, n-are importanţă, sunt ale noastre – le-am luat în trecut gândind cu mintea de atunci şi trăim în efectul lor. Slujbe care ni se păreau cele mai proaste posibil acum ne fac cu ochiul.
Persoane pe care le-am desconsiderat sau pe care le-am evitat acum ni se par monumente vii ale succesului. Persoane pe care le-am iubit sau cu care am mâncat din aceeaşi farfurie, împărţind şi bune şi rele, le considerăm acum drept ceea ce sunt – oameni cu două feţe, care ne-au întors spatele atunci când am avut mai multă nevoie de ele. Persoane cu care nu ne puteam imagina că am avea ceva în comun ne sunt acum prieteni dragi. Ne putem aminti şi de străini care poate ne-au ajutat mai mult decât propria familie, de vorbe spuse la greu pe care acum le regretăm şi de acţiuni care atunci păreau deosebit de corecte şi care după ce s-a aşezat patina timpului pe ele au devenit ceva de care ne ruşinăm. De-ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar feri.
