Iata ce antrenor din Liga 1 este acuzat ca a incalcat protocolul

Iata ce antrenor din Liga 1 este acuzat ca a incalcat protocolulVrei sa stii care este prima echipa din Romania care este acuzata pulic ca a incalcat protocolul sanitar? Ei bine, aceasta este Rapid.

   Ce implica aceasta incalcare a protocolului

Antrenorul de la Sepsi OSK, Leo Grozavu sustine ca antrenamentele in grupuri de cate patru jucatori erau imposibil de respectat.  Acesta a mai transmis ca au fost incalcate si alte reguli precum deplasarea jucatorilor cu autocarul sau mancatul la comun al jucatorilor. Acesta sustine ca foarte multi jucatori au mancat la comun fara sa ii intereseze ca prin asta incalcau regulile.

“Cred că în istoria omenirii au fost situații mult mai grave și nu s-a oprit lumea în loc. Din păcate, în viața asta scurtă pe care am trăit-o, am avut parte și de o asemenea nenorocire. E neplăcut că nimeni nu face nimic, toată lumea stă acasă. Am început antrenamentele oarecum în efectiv complet. Am încercat să lucrăm cât mai mult în grupuri mici.

Cine spune că a lucrat cu 4 jucători minte și eu nu vreau să mint. Nu știu care a fost protocolul. Ne-am antrenat cu câte 4, da, dar nu am avut 4 pe un singur teren. Norocul nostru este că am avut mai multe terenuri. În general, legea e făcută doar pentru cei fraieri. Sunt multe echipe care s-au deplasat cu autocarul, au mâncat la comun. Am informații, nu o să spun acum” a declarat Leo Grozavu.

O alta problema pe care acesta a mentionat-o a fost lipsa arbitrilor la meciurile amicale. Foarte multe meciuri au avut loc fara un artitru profesionist iar acest lucru pare sa il deranjeze pe Grozavu.

“Văd foarte multe neconcordanțe. N-am fost lăsați să facem amicale, acum nu avem arbitri. Mi se pare o inepție! Se știa că echipele vor avea nevoie de 1-2-3 jocuri. Să joci fără arbitri mi se pare ciudat. Deja sunt multe discuții cu arbitri, dar fără!

Și la prima decizie care nu îi convine uneia dintre echipe ce fac? Se iau la bătaie, se oprește jocul, pleacă acasă? Mie mi se pare ciudat că nu s-a știut că arbitrii au nevoie de testare, în așa fel încât să se antreneze și ei”, a mai transmis acesta.

Pentru mai multe stiri din sport poti accsesa oricand https://www.ucoz.ro/sport/ .

Cauta pe www.DexOnline.net orice cuvant sau expresie pe care n-ai inteles-o in articol.